Tânărul din Siret care a gonit cu polițiștii pe urmă și a acroșat autospeciala de poliție a fost trimis în judecată.
Potrivit procurorilor, în data de 02 septembrie, în jurul orei 01.00, tânărul în vârstă de 20 de ani, din oraşul Siret, după o urmărire în trafic de aproximativ o oră, după ce a ignorat semnalele acustice şi luminoase de oprire efectuate de doi agenţi de poliţie aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în încercarea de a-i intimida şi de a scăpa de sub urmărirea acestora, a acroşat cu autoturismul său, cu intenţie, autospeciala de poliţie în care se aflau agenţii de poliţie, ce era poziţionată pe partea carosabilă în scopul opririi autoturismului condus de acesta.
În urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, autorul faptei a fost identificat şi prins, pe numele acestuia fiind luată, la data de 02 septembrie, măsura preventivă a reţinerii.
În data de 03 septembrie, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Suceava cu propunere de arestare preventivă, propunere însuşită, pe numele tânărului fiind emis mandatul de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au finalizat cercetările în cauza menţionată, întocmind rechizitoriul, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a individului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „distrugere” şi „ultraj”.

