Accident rutier cu trei victime pe raza localității Gălănești, vineri seară.
Două autoturisme au intrat în coliziune. În urma impactului, trei persoane, doi bărbați și o femeie au fost rănite.
Toate cele trei victime, conștiente și cooperante, au fost transportate la CPU Rădăuți. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Un bărbat de 40 de ani, din sat/com. Voitinel, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H, în localitatea Gălănești, ajungând pe un sector de drum în aliniament, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Rădăuți, care circula din sens opus.
În urma accidentului au rezultat avarii la autoturismele implicate și vătămarea corporală a celor doi conducători auto, precum și a unei pasagere de 57 de ani, din municipiul Rădăuți.
Conducătorul auto de 62 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest la locul accidentului, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul de 40 de ani a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest la locul accidentului, motivând refuzul ca și consecință a leziunilor suferite, însă ulterior, la Spitalul Municipal Rădăuți, la orele 19.33, a efectuat testarea sa cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambilor conducători auto li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.