O bătrână a murit la spital din cauza arsurilor, la două săptămâni după ce a căzut peste o afumătoare.
Femeia în vârstă de 73 de ani locuia în comuna Dornești, împreună cu fiul, nora, și nepoata sa.
În data de 19 decembrie, în timp ce se afla acasă și afuma preparate la o afumătoare, într-un moment de neatenție, aceasta s-a împiedicat și a căzut peste afumătoare, luându-i foc hainele de pe ea. Auzind strigătele de ajutor, nora acesteia, care se afla în bucătărie, a ieșit în grădină, unde se afla căzută bătrâna, acordându-i primul ajutor.
La fața locului a ajuns un echipaj medical și victima a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind diagnosticată cu arsuri de gradul patru, pe o suprafață de aproximativ 40%, din suprafața corpului.
Ulterior, în data de 20 decembrie, bătrâna a fost transportată la Spitalul Sfântul Spiridon Iași pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. În data de 02 ianuarie, femeia a decedat în Spitalul Sfântul Spiridon Iași.