Un șofer din Mălini s-a urcat beat la volan și a avariat un autoturism parcat.
Accidentul a avut loc pe DJ 209 A, în comuna Mălini, vineri după-amiază.
Un bărbat de 39 de ani, din comuna Mălini, în timp ce conducea autoturismul, la intersecția drumurilor DJ209A cu DJ209B, a acroșat un autoturism care era parcat pe partea dreaptă a drumului, provocându-i avarii.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool în aerul pur expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, în vederea recoltării de probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.