Mandat european de arestare pe numele unui fălticenean.
Un bărbat din municipiul Fălticeni, urmărit de autoritățile judiciare portugheze, a fost identificat de Poliția municipiului Fălticeni și polițiștii SIC IPJ Suceava – Urmăriri, ulterior fiind condus și prezentat procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 ore, de la data de 12 februarie ora 15.00 până la 13 februarie, ora 15.00, perioadă în care urmează a fi prezentat în faţa Curţii de Apel Suceava.
Faţă de persoana în cauză autorităţile judiciare din Portugalia au introdus o solicitare de arestare în vederea extrădării. Persoana solicitată a fost introdusă în arestul IPJ Suceava.