Un tânăr din Horodnic de Sus a fost reținut pentru 24 de ore după ce s-a urcat la volan beat și fără permis.
O patrulă din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a oprit pentru control, în noaptea de marți spre miercuri, pe raza localităţii, autoturismul condus de un bărbat de 29 ani, din comuna Horodnic de Sus.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorului auto i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, acesta refuzând atât testarea cât şi recoltatrea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 29 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Conducătorul auto a fost sancționat conform Lg. 55/20, întrucât nu deținea declarație care să explice prezența sa pe drumul public după ora 22.00.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”.
În urma probatoriului administrat, bărbatul de 29 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Suceava.