Pieton acroșat de autoturismul condus de un tânăr de 19 ani. Victima avea o alcoolemie de 0,96 mg/l.
Accidentul a avut loc pe raza comunei Fântânele, joi seara.
Un tânăr de 19 ani din oraşul Liteni, în timp ce conducea autoturismul, când a ajuns în dreptul unui imobil, a acroşat un localnic de 24 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă.
Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, deplasându-se ulterior la faţa locului.
Din accident a rezultat rănirea localnicului de 24 de ani, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto şi de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul pietonului, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.