Oprit pentru viteză, un șofer a fost depistat de polițiști beat la volan.
Un bărbat din Ciocănești a condus autoturismul pe DN17 din localitatea Pojorâta, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 105 km/h în localitate, fapt pentru care s-a procedat efectuarea semnalului regulamentar de oprire al acestuia prin utilizarea semnalelor acustice și luminoase.
Conducătorul auto și-a continuat deplasarea și a virat ulterior dreapta pe o strada lăturalnică, fiind oprit în dreptul unui imobilul din localitatea Pojorâta.
Cu ocazia discuțiilor purtate cu acesta s-a constatat faptul că bărbatul a consumat băuturi alcoolice, sens în care i s-a solicitat să se supună unei testări cu aparatul alcooltest, acesta fiind de acord.
În urma testării a rezultat o concentrație alcoolică de 0.58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge la interval de o oră una de cealaltă, cu respectarea prevederilor legale, în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice din sânge.
Oamenii legii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.