Tânăr din Horodnic de Sus, prins beat la volan si cu permis de conducere fals

StiriEvenimentTânăr din Horodnic de Sus, prins beat la volan si cu permis...

Tânăr din Horodnic de Sus, prins beat la volan si cu permis de conducere fals.

O patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control, sâmbătă seară, pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus, autoturismul condus de un localnic de 25 de ani.

Tânărul a prezentat poliţiştilor spre verificare, un permis de conducere emis de autorităţile germane, despre care a precizat că este falsificat fără să ofere alte date cu privire la modul în care a intrat în posesia acestuia.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de: „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, complicitate la „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” și „fals material în înscrisuri oficiale”.

Facebook Comments

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI