Beat la volan, un șofer era să se izbească în autospeciala de poliție
Incidentul s-a petrecut miercuri la amiază pe raza localității Soloneț.
În timp ce patrula din cadrul SPR 5 Darmanești se deplasa pe DJ178D în localitatea Soloneț, pe sensul de deplasare Cajvana către Todirești din sens opus (direcția Todirești către Cajvana) se deplasa autoturismul marca Dacia având un mers sinuos. La un moment dat, mașina respectivă a pătruns pe contrasens oprind la aproximativ doi metri în fața autospecialei de poliție.
S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, conducătorul autoturismului respectând indicațiile, și a mutat autoturismul cât mai aproape de marginea drumului.
În interiorul vehiculului se afla doar conducătorul auto. Bărbatul părea dezorientat și nu vorbea coerent și a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava și i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

