Femeie accidentată pe trecerea de pietoni de o șoferiță neatentă.
Miercuri dimineață, în timp ce conducea autoturismul pe strada Unirii din municipiul Rădăuți, la intersecția cu strada 1 Mai, o localnică de 63 de ani a surprins și accidentat o localnică de 58 de ani angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, semnalizată și marcată corespunzător.
Din evenimentul rutier a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.