Urmărire în trafic la Frasin. Un șofer și pasagerul din mașina condusă de acesta au fost imobilizați și încătușați de polițiști

StiriEvenimentUrmărire în trafic la Frasin. Un șofer și pasagerul din mașina condusă...

Urmărire în trafic la Frasin. Un șofer și pasagerul din mașina condusă de acesta au fost imobilizați și încătușați de polițiști.

Vineri noapte, polițiștii Poliției Orașului Frasin, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, control și supraveghere al traficului rutier pe raza orașului Frasin, DJ 177A, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire pentru control unui autoturism ce avea direcția de deplasare Stulpicani-Frasin.

Conducătorul autoturismului nu s-a conformat, motiv pentru care polițiștii au procedat la urmărirea acestuia în trafic, având sitemul de avertizare sonor și vizibil în funcțiune.

După parcurgerea distanței de aproximativ 2 km pe DJ 177A, spre Frasin, conducătorul s-a abătut de la DJ 177A, pe o stradă care se înfundă, moment în care polițiștii au reușit să oprească vehiculul.

În continuare, s-a procedat la legitimarea conducătorului auto, acesta fiind un bărbat de 34 ani, domiciliat în sat/com. Stulpicani.

Echipajul de poliție a solicitat relații conducătorului auto cu privire la motivul pentru care șoferul nu a oprit la semnalul polițiștilor, fiind solicitate și documentele personale și ale autoturismului. Șoferul nu s-a conformat solicitării, a devenit recalcitrant și întrucât emana halenă alcoolică i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest. În continuare acesta a devenit mai agitat, motiv pentru care i s-a solicitat să-i însoțească la sediul poliției pentru clarificarea situației. Acesta a refuzat, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia și introducerea în autospeciala de poliție. Unul dintre pasagerii vehiculului condus de către bărbatul de 34 ani a avut și el o atitudine recalcitrantă, intenționând să intervină în momentul imobilizării conducătorului auto și întrucât nu s-a conformat, s-a procedat și la imobilizarea și încătușarea acestuia, ambii fiind conduși la sediul poliției.

La sediul subunității, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest marca, care a indicat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Gura-Humorului, unde a refuzat prelevarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Poliției orașului Frasin, sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Facebook Comments

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI