Accident rutier cu două persoane rănite. Unul dintre șoferi, un bătrân de 78 de ani
Vineri seară, în jurul orei 18.20, în timp ce un bătrân de 78 ani, din comuna Voitinel, conducea autoturismul marca Dacia pe DN 2E, în afara localității Vicovu de Jos, având direcția de deplasare Marginea – Vicovu de Sus, la un moment dat, ajungând la intersecția cu DC neclasificat, care face legătura cu cătunul de rromi din comuna Voitinel, s-a angajat în efectuarea manevrei de viraj stânga, fără să se asigure, pentru a pătrunde pe DC, moment în care a intrat în coliziune cu auto marca VW condus de o tânără, de 20 ani, din comuna Vicovu de Jos, care circula în spatele său și care s-a angajat în efectuarea manevrei de depășire a sa, pe marcajul longitudinal simplu continuu, ce desparte sensurile de deplasare.
În urma coliziunii dintre cele două autoturisme, autoturismul VW a fost proiectat într-un capăt de pod.
În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea celor două autoturisme și vătămarea corporală a tinerei de 20 de ani și a unui minor în vârstă de 11 ani, pasager în autoturismul VW.
Cei doi răniți au fost transportați de un echipaj medical la Spitalul Municipal Rădăuți pentru îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, după care, la Spitalul Municipal Rădăuți, acestora le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.