joi, 16 aprilie, 2026

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 20 noiembrie – 3 decembrie

MOLDOVA
Pe parcursul celor două săptămâni vor fi alternanțe termice importante, cu perioade (în
jurul datei de 21 noiembrie și între 26-29 noiembrie) în care valorile termice vor fi mai ridicate
decât cele normale, în special în jumătatea de sud a regiunii, respectiv maxime de 8…14 grade
și minime de 1…6 grade, mediat regional și intervale caracterizate de temperaturi în general
apropiate de cele climatologic specifice (în medie 4…6 grade ziua și -3…0 grade noaptea).
Ploi locale vor fi în jurul datei de 22 noiembrie, însă probabilitatea pentru precipitații va fi
în creștere și după data de 26 noiembrie.


BANAT
Intervalul celor două săptămâni va fi caracterizat de alternanțe termice importante; astfel
vor fi perioade (20-21 noiembrie și 26-29 noiembrie) în care valorile termice vor fi mult mai
ridicate decât cele normale, respectiv maxime de 10…14 grade și minime de 2…6 grade,
mediat regional, în timp ce în restul zilelor regimul termic va fi apropiat de cel climatologic
specific (temperaturi diurne de 6…8 grade și nocturne de 1…2 grade, în medie). În jurul datei de
23 noiembrie vremea va fi rece, astfel că maximele vor fi de 3…4 grade și minimele de -4…-2
grade.
Ploi mai frecvente vor fi în perioada 21-22 noiembrie, însă probabilitatea pentru precipitații
va fi în creștere și după data de 26 noiembrie.

- Advertisement -


CRIȘANA
Pe parcursul celor două săptămâni vor fi alternanțe termice importante; astfel vor fi
perioade (20-21 noiembrie și 26-29 noiembrie) în care valorile termice vor fi mult mai ridicate
decât cele normale, respectiv maxime de 9…14 grade și minime de 1…6 grade, mediat
regional, în timp ce în restul zilelor regimul termic va fi apropiat de cel climatologic specific
(temperaturi diurne de 6…7 grade și nocturne de 1…2 grade, în medie). În jurul datei de 23
noembrie vremea va fi rece, astfel că maximele vor fi de 2…5 grade și minimele de -5…-3
grade.
Ploi locale vor fi în jurul datei de 22 noiembrie, însă probabilitatea pentru precipitații va fi
în creștere și după data de 26 noiembrie.


TRANSILVANIA
Intervalul celor două săptămâni va fi caracterizat de alternanțe termice destul de
importante; astfel vor fi perioade (21 noiembrie și 26-28 noiembrie) în care valorile termice vor fi
mai ridicate decât cele normale, respectiv maxime de 6…12 grade și minime de 2…6 grade,
mediat regional, în timp ce în restul zilelor regimul termic va fi în general apropiat de cel
climatologic specific (în medie temperaturi diurne de 1…6 grade și nocturne de -5…0 grade, cu
cele mai scăzute valori în 23-24 noiembrie).
Pe parcursul primei săptămâni, local vor fi precipitații slabe, cu caracter temporar, iar
probabilitatea ca acestea să fie mai frecvente va crește în perioada 28-29 noiembrie.


MARAMUREȘ
Zilele caracterizate de o vreme apropiată de normal (cu temperaturi maxime de 5…7 și
minime de 0…2 grade, în medie) vor alterna cu perioade mai calde, în special în 21 noiembrie și
între 26 și 28 noiembrie, când -mediat regional- ziua vor fi 8…11 grade și noaptea 1…4 grade.
Vreme rece va fi în jurul datei de 23 noiembrie, cu maxime termice de 1…3 grade și minime de
-5…-3 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare la începutul intervalului și în perioadele
24-25 și 28-29 noiembrie.


DOBROGEA
Zilele caracterizate de un regim termic apropiat de normal (în medie cu temperaturi
maxime de 8…11 și minime de 3…5 grade, posibil ușor mai mici în jurul datei de 23 noiembrie)
vor alterna cu perioade de vreme caldă pentru această perioadă din an, în special în 21
noiembrie și între 26 și 29 noiembrie când -mediat regional- ziua vor fi 13…15 grade și noaptea
5…8 grade.
Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în jurul datei de 22 noiembrie și spre finalul
intervalului de referință.


MUNTENIA
Intervalul celor două săptămâni va fi caracterizat de alternanțe termice destul de
importante; astfel vor fi perioade (în jurul datei 21 noiembrie și cu probabilitate mare și între
26-29 noiembrie) în care valorile termice vor fi mult mai ridicate decât normele perioadei,
respectiv maxime de 11…15 grade și minime de 3…7 grade, mediat regional, în timp ce în restul
zilelor regimul termic va fi apropiat de cel climatologic specific (temperaturi diurne de 7…11
grade și nocturne de -1…3 grade, în medie, cu valori mai scăzute în 23/24 noiembrie).
Ploi locale, slabe se vor semnala în jurul datei de 22 noiembrie, iar estimările indică o
creștere a probabilității pentru precipitații și după data de 29 noiembrie.


OLTENIA
Pe parcursul celor două săptămâni vor fi alternanțe termice importante; astfel vor fi
perioade (20-21 noiembrie și 26-28 noiembrie) în care valorile termice vor fi mult mai ridicate
decât normele perioadei, respectiv maxime de 11…15 grade și minime de 4…6 grade, mediat
regional, în timp ce în restul zilelor regimul termic va fi mai apropiat de cel climatologic specific
(temperaturi diurne de 8…11 grade și nocturne de 1…4 grade, în medie, cu valori mai mici în
23-24 noiembrie).
Ploi pe suprafețe relativ extinse vor fi în jurul datei de 22 noiembrie, iar estimările indică o
creștere a probabilității pentru precipitații și după data de 29 noiembrie.


LA MUNTE

Regimul termic va oscila în general în jurul celui normal în această perioadă a anului, cu
perioade în care temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât cele climatologic specifice, în data
de 21 noiembrie și în perioada 26-29 noiembrie (în medie cu maxime de 0…7 grade și minime
de -4…0 grade), dar și intervale cu vreme mai rece, în special în 23-24 noiembrie (ziua cu valori
de -4…4 grade și noaptea între -8 și -4 grade).
Temporar vor fi precipitații, cu probabiltate mai mare în zilele de 22, 25 și 26 noiembrie și
la finalul intervalului de referință. La altitudini mari vor predomina ninsorile, iar la înălțimi de sub
1500 m vor fi perioade cu lapoviță sau chiar ploi.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories