Cod galben de vânt și ninsori pentru județul Suceava
Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri dimineață, o avertizare meteo cod galben de vânt și ninsori viscolite pentru județul Suceava.
Avertizarea este valabilă în intervalul 24 noiembrie, ora 10.00 – 24 noiembrie, ora 18.00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, vântul va avea intensificări în Carpații Orientali și în Munții Apuseni cu viteze de 60…80 km/h, iar în zona înaltă, rafalele vor depăși 90…100 km/h. Îndeosebi în masivele montane din nordul țării, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi redusă.
Vântul va prezenta intensificări și în nordul Crișanei, nord-vestul Transilvaniei și în dealurile subcarpatice ale Moldovei, în general cu viteze de 55…75 km/h.