Obuz din al Doilea Război Mondial găsit în apropierea unei case din Mușenița
La data de 27 decembrie, patrula de serviciu din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți a fost sesizată de un bărbat din comuna Mușenița, sat Vicșani, că a găsit un obuz neexplodat pe terenul din spatele casei.
La fața locului s-a deplasat patrula de serviciu din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, care a constatat că pe terenul viran din spatele locuinței persoanei care a făcut sesizarea, la o distanță de aproximativ 150m față de imobil, se află un obuz din al Doilea Război Mondial având dimensiunea de circa 25-30 cm. Au fost luate măsuri de asigurare a perimetrului unde a fost identificat obiectul exploziv, până la ridicare.
S-a luat legătura cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava – Grupa Pirotehnică, care s-a prezentat la fața locului, obuzul respectiv a fost preluat și transportat în dimineața zilei de 28 decembrie.

