Conducere cu permis suspendat, constatată la controlul de frontieră

Conducere cu permis suspendat, constatată la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră suceveni cercetează un cetățean ucrainean care, desi avea suspendat dreptul de a conduce, a încercat să intre în țară la volanul unui automarfar înmatriculat în Ucraina.

Marți, 19 noiembrie, în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în România, un cetățean ucrainean în vârstă de 33 de ani.

Acesta conducea un automarfar înmatriculat în Ucraina.

La controlul de frontieră, oamenii legii au constatat că persoana aflată la volanul autovehiculului are dreptul de a conduce suspendat pe teritoriul României.

În consecință, polițiștii de frontieră suceveni au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe teritoriul României.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI