Primăria Vicovu de Sus amendată de Garda de Mediu cu 45.000 de lei
În data de 05 decembrie, o echipă formată din reprezentanți ai Gărzii de Mediu Suceava, Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava și Politiei orașului Vicovu de Sus au efectuat verificări pe teritoriul administrativ al orașului Vicovu de Sus, urmare a unor materiale video postate pe rețeaua de socializare Facebook privind situații de gestionare neconformă a deșeurilor pe teritoriul acestei unităti administrativ-teritoriale.
Întrucât s-au constatat multiple situații de abandonare și depozitare a deșeurilor în spații neutorizate, Garda de Mediu Suceava a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 45.000 lei Primăriei Vicovu de Sus, pentru prejudiciul adus mediului în urma gestionării defectuoase a deșeurilor.
Dat fiind faptul că s-au constatat și situatii de incendiere și îngropare a deșeurilor, reprezentanții Politiei orașului Vicovu de Sus vor proceda la efectuarea demersurilor legale în vederea cercetării penale cu privire la faptele identificate.
Totodată, cu ocazia verificărilor în teren au fost identificate mai multe zone din care au fost extrase agregate minerale fără acte de reglementare pe linie de gospodărire a apelor – în consecință, în vederea recuperarii prejudiciului creat prin exploatarea ilegală a agregatelor minerale, Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gopodărire a Apelor Suceava, se va constitui parte civila în acest sens.
De asemenea, S.G.A. Suceava a aplicat o sancțiune contraventională în valoare de 15.000 lei unei persoane fizice ce a efectuat vidanjarea și descărcarea neconforma de ape uzate menajere în zona albiei râului Suceava din orașul Vicovu de Sus.
Prin documentele specifice incheiate de către echipa de control s-au impus măsuri și termene ferme de remediere a neconformităților constatate.