O bătrână a murit după ce patul pe care dormea a luat foc
Femeia în vârstă de 88 de ani, din comuna Bilca, a fost găsită fără suflare de un localnic, care avea grijă de ea.
La data de 15 decembrie, în jurul orei 14.00, bărbatul a venit la bătrână și i-a făcut focul și i-a adus mâncare. A doua zi dimineață, în jurul orei 09.00, când a venit din nou la casa acesteia, a găsit-o pe femeie moartă pe pat, și cu urme de arsuri pe suprafața corpului. Bărbatul a sunat imediat la 112.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, bătrâna, în timp ce se afla acasă, a aprins mai multe lumânări în dormitorul locuinței, pe care le-a lăsat nesupravegheate lângă scaunul din lemn aflat lângă pat. Lumânările au ars piciorul scaunului, iar apoi s-a extins la lenjeria de pe pat și către aceasta, provocându-i ulterior arsuri pe corp.
Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.