Șofer din Voitinel rănit după ce a acroșat cu mașina un indicator rutier

StiriEvenimentȘofer din Voitinel rănit după ce a acroșat cu mașina un indicator...

Șofer din Voitinel rănit după ce a acroșat cu mașina un indicator rutier.Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilometru și totodată, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 27 decembrie, în jurul orei 16.00, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Gălănești, a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă.

Din verificările efectuate la fața locului s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 40 ani, satul Voitinel, a condus autoturismul pe DN 2H, din direcția comunei Vicovu de Jos către municipiul Rădăuți.

În momentul în care a pătruns într-o curbă ușor spre dreapta, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a acroșat un stâlp de susținere a unui indicator rutier.

În urma producerii accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto.

În urma verificărilor efectuate în baza națională a Poliției Române s-a constatat faptul că șoferul figureaza cu dreptul de a conduce ” SUSPENDAT”.

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilometru și totodată, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, bărbatul de 40 de ani a refuzat să coopereze atât cu cadrele medicale în vederea acordării de îngrijiri medicale cât și cu organele de poliție, fiind internat la Spitalul Municipal Rădăuți – Secția Psihiatrie.

Facebook Comments

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI