Depistat la volan cu o alcoolemie de 0.99, după un apel la 112
La data de 30 decembrie, în jurul orei 15.00, lucrătorii Poliției Orașului Solca au fost sesizați prin SNUAU 112, despre faptul că un autoturism este condus haotic pe drumul dintre comunele Botoșana și Arbore.
Autoturismul în cauză a fost reperat pe DN2K, în fața agenției loto din Arbore. Polițiștii au efectuat semnalele regulamentare de oprire, conducătorul auto conformându-se.
La volan a fost identificat un bărbat de 41 de ani, din comuna Arbore. Întrucât acesta emana halena alcoolica, precum şi faptul că a declarat că a consumat băuturi alcoolice, a fost testat cu aparatul alcootest, rezultatul fiind 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerera unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.

