Un șofer cu permisul anulat s-a răsturnat cu mașina în șanț
La data de 12 ianuarie, în jurul orei 00.30, un bărbat de 30 ani, din satul Plăvălari, comunei Udești, în timp ce conducea autoturismul pe strada Parcului, din direcția str. Mitropoliei către sat/com. Ipotești, a pierdut controlul asupra direcției de deplsare și a intrat în coliziune cu șanțul din beton consolidat, în urma evenimentului rezuiltând doar pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că șoferul figurează cu dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice – ANULAT.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. de art. 335 alin. 2 din Codul Penal ce urmează a fi soluţionat procedural de către lucrători de poliţie din cadrul Biroului Rutier Suceava.