Percheziții în municipiul București și mai multe județe, printre care și Suceava, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în contrabanda cu țigări






La datele de 5 și 6 aprilie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a șase inculpați (cu vârstele cuprinse între 28 și 64 de ani, trei dintre ei cu dublă cetățenie, română și moldovenească), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă și deţinerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete.
În sarcina unui inculpat în vârstă de 33 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunilor de complicitate la punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare și complicitate la tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare. De asemenea, un inculpat de 36 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc.
Din probatoriul administrat a reieșit că, începând din anul 2024, pe teritoriul României s-a constituit o grupare de criminalitate organizată formată din cetățeni români, moldoveni și bulgari, ce a acţionat atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul U.E. în sfera activităţilor ilicite de transport și comercializare a unor cantităţi importante de produse accizabile (ţigarete).
O parte dintre țigaretele de contrabandă au fost procurate de membrii grupării din diferite țări non-UE, iar o altă parte au fost realizate prin contrafacere, în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile, prin intermediul unor linii de producție clandestine amplasate pe teritoriul U.E, după care au fost transportate pe teritoriul României în vederea vânzării.
Inculpații au obținut importante sume de bani prin sustragerea de la plata accizelor, a T.V.A. și a celorlalte taxe datorate bugetului de stat al României și U.E., prejudiciind totodată și producătorii legali de țigarete, care dețin mărcile folosite de membrii grupării în activitatea infracțională.
Pentru eficiența operațiunilor de transport, inculpații au recrutat șoferi cu experiență și au utilizat autoturisme cu rol de antemergător pentru avertizarea conducătorii ansamblurilor rutiere despre prezența eventualelor echipaje de poliție pe itinerariul de deplasare.
În scopul îngreunării urmăririi sau depistării transporturilor, membrii grupului infracțional organizat au utilizat inclusiv plăcuțe de înmatriculare false.
După ce cantitățile de țigarete au fost introduse, preluate şi transportate pe teritoriul României, acestea erau depozitate temporar în locaţii prestabilite, după care gruparea infracțională realiza prin membrii săi distribuţia pe piaţa neagră.
Au fost puse în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Sibiu, Dolj, Teleorman, Galați, Iași, Satu Mare, Bihor, Neamț, Prahova, Suceava și în municipiul București, fiind descoperite și ridicate 13.208.660 țigarete (660.433 pachete purtând numele unor mărci cunoscute), 29.200 euro, 77.058 lei, sume în alte valute (dolari, forinți, leva, grivne, coroane, lei MD), înscrisuri, sigilii, o matriță pentru ștanțarea țigaretelor, un sistem cu telecomandă pentru schimbarea automată a plăcuțelor de înmatriculare, un dispozitiv pentru detectarea telefoanelor mobile, 6 autoturisme, o autoutilitară, un ansamblu rutier format din cap tractor si semiremorcă, dispozitive de stocare a datelor, peste 645 grame canabis (drog de risc), 34 grame substanță 2MMC (drog de mare risc) și alte mijloace de probă.
De asemenea, pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate alte 18.965.620 țigarete (948.281 pachete).
În ziua de 06 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a inculpaților.
Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiștii de frontieră judiciariști din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.