Bărbat cercetat sub control judiciar după ce a fost depistat la volan cu o alcoolemie de 2.53‰ alcool în sânge și fără permis
La data de 04 iunie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a dispus luarea măsurii preventive neprivative de libertate a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile faţă de un individ pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”.
La data de 28 mai, în jurul orelor 19.30, bărbatul a condus autoturismul, pe raza satului Fântâna Mare, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și având o alcoolemie de 2,53g‰ alcool pur în sânge, proba I – ora recoltării 20.05, respectiv, 2,33g ‰. 0/oo alcool pur în sânge, proba II – ora recoltării 21:05.
Printre obligațiile pe care inculpatul trebuie să le respecte cât se află sub control judiciar se numără și aceea de a nu depăși limita teritorială a Judeţului Suceava, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Anterior, faţă de acesta s-a dispus luarea măsurii preventive privative de libertate a reţinerii pentru o perioadă de 24 ore.




