S-a deschis Târgul de Sânziene, în incinta Shopping City Suceava
Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Shopping City Suceava, organizează, în perioada 21–24 iunie, Târgul de Sânziene, un eveniment dedicat meșteșugurilor autentice, tradițiilor românești și spiritului sărbătorii populare de Sânziene.
Printre vizitatorii primei zile s-au numărat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Nicolae Robu și managerul Centrului Cultural Bucovina, Cătălin Axinte. Cei doi au vizitat fiecare stand, au discutat cu meșterii populari prezenți și au admirat obiectele lucrate manual, cu migală și pricepere.
„Oamenii vin cu drag la Târgul de Sânziene nu doar ca să cumpere, ci ca să simtă. Să simtă bucuria lucrului făcut cu mâna, cu migală și cu suflet. Meșteșugurile noastre nu sunt simple obiecte, sunt povești din Bucovina — cusute, sculptate, împletite… Asta încercăm să oferim prin acest eveniment: nu doar o expoziție cu vânzare, ci o legătură vie cu rădăcinile noastre. Iar când vezi meșterii lucrând, copiii curioși privind, oameni care își amintesc de bunici, îți dai seama că tradiția nu e trecut. E prezentul trăit frumos. Mulțumim tuturor celor implicați și îi așteptăm pe suceveni să se bucure de aceste comori ale patrimoniului nostru.”, a transmis Nicolae Robu
La târg sunt prezenți meșteri populari care reprezintă o varietate de meșteșuguri tradiționale românești: prelucrarea lemnului, opincăritul, cojocăritul, încondeierea ouălor, industria casnică textilă, portul popular, măști populare, ceramică decorativă, împletituri din sfoară, prelucrarea pieilor, alimentația tradițională, miniaturi, podoabe, croșetat și tricotat etc.
Pe durata târgului, între 21 și 24 iunie, între orele 9.00 – 21.00, meșterii își expun obiectele în incinta Shopping City Suceava, într-o expoziție cu vânzare dedicată atât sucevenilor, cât și turiștilor. De asemenea, sunt organizate demonstrații de măiestrie ale meșteșugurilor prezentate.






Tot în cadrul evenimentului are loc și o expoziție de costume populare specifice județului Suceava, din colecțiile particulare ale meșterilor prezenți, marcând astfel și Ziua Universală a Iei, sărbătorită pe 24 iunie.
Manifestarea își propune să readucă în atenția publicului tradițiile de Sânziene – de la împletirea coronițelor din flori galbene, până la descifrarea simbolurilor cusute și pictate pe lemn, ceramică sau țesături, fiecare purtând o poveste.
Etnografa Eutasia Rusu, coordonatoarea târgului, a reamintit că, în credința populară, Sânzienele sunt divinități ale naturii, femei magice care dansează în noaptea de 23 spre 24 iunie, aduc fertilitate și sănătate și veghează asupra echilibrului dintre oameni și natură. Este noaptea în care se spune că se deschid cerurile, iar fetele își pot visa ursitul dacă pun flori de sânziene sub pernă.
Sărbătoarea Sânzienelor marchează mijlocul verii și este considerată cel mai potrivit moment pentru culegerea plantelor de leac.
„De Sânziene au loc bâlciuri și iarmaroace. În trecut, acestea erau prilejuri importante de întâlnire pentru tinerii care își căutau perechea. Sărbătoarea din 24 iunie mai este cunoscută în popor și sub numele de Drăgaica. Tot acum, Biserica Ortodoxă face pomenirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și se sărbătorește Hramul Sucevei. Pe 24 iunie celebrăm și Ziua Internațională a Iei” , a transmis Eutasia Rusu