joi, 31 iulie, 2025

Doi funcționari reținuți și alți doi plasați sub control judiciar în cadrul dosarului buletinelor false de la Câmpulung Moldovenesc FOTO-VIDEO

Doi funcționari reținuți și alți doi plasați sub control judiciar în cadrul dosarului buletinelor false de la Câmpulung Moldovenesc

Procurorul de caz din cadrul  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  fals informatic în formă continuată și luarea de măsuri preventive față de patru inculpați.

Pentru doi inculpați, funcționari în cadrul Serviciului de Evidență a Populației din Câmpulung Moldovenesc, a fost dispusă măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, iar pentru ceilalți doi funcționari a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.

Ca urmare a perchezițiilor și cercetărilor efectuate până în prezent, se conturează aspecte conform cărora, în scopul obținerii cărților de identitate românești, cetățenii terți erau luați în spațiu contra unor sume de bani, aproximativ 100 euro de persoană, în imobile improprii locuirii sau în imobile (adrese) care în realitate nu există.

- Advertisement -

Au fost identificate cereri de eliberare a documentelor în alb, necompletate cu datele solicitantului, dar care aveau înscrise datele și semnătură gazduitorului și care aveau anexate toate documentele suport necesare. De asemenea, au fost ridicate suma de 76.150 de euro și suma de 27.000 de lei.

Totodată, au fost identificate situații în care proprietarii nu aveau cunoștință despre existența cetățenilor terți aflați în spațiu la adresa imobilelor pe care le dețin.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories