Arestat preventiv pentru violență în familie: 30 de zile de arest după agresarea soției
La data de 13 septembrie, în jurul orei 04.00, o femeie din comuna Șcheia a fost agresată fizic de către soțul ei, în locuința comună. Incidentul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool și al unor conflicte generate de gelozie. În urma agresiunii, victima a suferit leziuni ce au necesitat între 38 și 40 de zile de îngrijiri medicale, conform certificatului emis de Serviciul de Medicină Legală Suceava.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia, la data de 18 septembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de agresor, pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.
Polițiștii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore. Ulterior, bărbatul a fost prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Suceava, s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Agresorul a fost escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.