luni, 22 septembrie, 2025

Trotinete și biciclete electrice, pericol pe drumurile din Suceava. Val de accidente cu victime în ultimele zile

Trotinete și biciclete electrice, pericol pe drumurile din Suceava. Val de accidente cu victime în ultimele zile

În ultimele zile, la nivelul județului Suceava s-au înregistrat mai multe evenimente rutiere cu implicarea conducătorilor de triciclete sau tricicluri electrice. Victimele au fost atât minori și adolescenți, cât și persoane vârstnice.

Aproape zilnic se înregistează astfel de incidente, mulți dintre conducătorii de astfel de vehicule ignorând legislația rutieră și neluând un minim necesar de măsuri preventive.

La data de 19 septembrie, în jurul orei 21.20, un bărbat a observat că pe DJ 178 se afla căzut pe carosabil, un tânăr, lângă acesta aflându-se și o trotinetă electrică, minorul fiind identificat ca fiind un adolescent de 16 ani, din comuna Volovăț, care a fost preluat și transportat la spital cu ambulanța, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

- Advertisement -

Din verificări s-a stabilit că, în timp ce minorul din com. Volovăț, conducea o trotinetă electrică pe DJ 178 din comuna Burla, având direcția de deplasare dinspre Volovăț înspre Arbore, s-a dezechilibrat, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier, a rezultat avarierea ușoară a trotinetei electrice, respectiv vătămarea corporală a conducătorului trotinetei electrice.

În urma verificărilor preliminare efectuate, s-a constatat faptul că trotineta electrică cu care se deplasa minorul în vârsta de 16 ani, dezvoltă în mers o viteză mai mare de 25 de km/h. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că minorul nu figureaza ca fiind posesor de permis de conducere, iar trotineta electrică nu figurează ca fiind înregistrată.

Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că trotineta electrică este proprietatea unui bărbat din com. Burla, care i-a încredințat vehiculul minorului.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus de către o persoană fără permis de conducere”.

La data de 19 septembrie, în jurul orei 10.00, o tânără se deplasa cu trotineta electrică pe DJ208A-Chilișeni, din direcția localității Chilișeni către localitatea Știrbăț, iar la un moment dat, s-a dezechilibrat de pe aceasta și a căzut în șanțul betonat din afara părții carosabile, suferind multiple leziuni la nivelul capului și a corpului, fiind transportată la unitate medicală în vederea investigațiilor suplimentare.

În cauză s-a întocmit proces-verbal de sesizare din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de ”vătămarea corporală din culpă” faptă prev. și ped. de art. 196 din Codul Penal.

La data de 19 septembrie, în jurul orei 18.00, un bărbat de 65 de ani, din municipiul Timișoara, a condus bicicleta electrică pe DJ 177, în localitatea Poiana Micului, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă a drumului, accidentându-se la nivelul membrelor inferioare.

În urma accidentului de circulație a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului bicicletei electrice.

Conducătorul bicicletei a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Conducerea tricicletelor și bicicletelor electrice pe drumurile publice este reglementată de legislația rutieră, care le clasifică în funcție de caracteristicile tehnice (putere, viteză maximă). Pentru tricicletele electrice cu anumite caracteristici (de exemplu, viteză maximă sub 25 km/h și putere sub 4000W), nu este necesar permis de conducere, dar trebuie respectate regulile generale de circulație. 

Reguli generale de circulație pentru triciclete electrice pe drumurile publice:

  • Vârsta: Tricicletele electrice pot fi conduse doar de către persoane care au împlinit vârsta de 14 ani.
  • Piste de biciclete: Tricicletele electrice trebuie să circule pe pistele de biciclete, dacă acestea există. 
  • Drumuri publice: Dacă nu există piste de biciclete, pot circula pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h. 
  • Trotuare: Circulația pe trotuare este interzisă. 
  • Aliniament: Se circulă în șirul unu, pe un singur rând. 
  • Schimbarea direcției: Traversarea și schimbarea direcției de mers se fac prin deplasarea conducătorului lângă vehicul. 
  • Stare de ebrietate: Conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive este interzisă. 
  • Întreținere: Tricicletele trebuie să fie în stare tehnică bună de funcționare și echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizante-fluorescente. 
  • Casca de protecție: Este obligatorie pentru conducătorii sub 16 ani când circulă pe carosabil, însă este indicat să fie purtată în toate situațiile de către toate categoriile de vârstă. 
  • Pasageri: Transportul pasagerilor pe tricicletele electrice este interzis. 
  • Înmatriculare: Tricicletele electrice care corespund categoriei de vehicule ce necesită înmatriculare (viteză mai mare, putere mai mare) trebuie înmatriculate și asigurare RCA. 

Categorii de triciclete electrice și cerințe de conducere:

  • Vehicule neîmatriculabile:

Dacă un triciclu electric are motor sub 4000W, viteză maximă sub 25 km/h și greutate care se încadrează în categoria vehiculelor neînmatriculabile, nu necesită permis de conducere, dar trebuie respectate regulile generale de circulație, conform legislației. 

  • Mopede (L2e) și motociclete (L3e):

Tricicletele electrice care depășesc viteza de 45 km/h sau au o putere mai mare sunt considerate mopede sau motociclete și necesită permis de conducere (AM sau B1). 

Tricicletele electrice care necesită înmatriculare trebuie să fie înregistrate la primăria locală și să aibă asigurare RCA. 

Recomandări:

  • Este important să verificați caracteristicile tehnice ale triciclului electric pentru a determina dacă este necesar permis de conducere și înmatriculare. 
  • Pentru siguranță, se recomandă să purtați cască de protecție și să respectați regulile de circulație, chiar și în cazul tricicletelor electrice care nu necesită permis. 
  • Este recomandat să consultați un specialist sau să verificați legislația specifică pentru a vă asigura că respectați toate cerințele legale. 

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories