duminică, 12 octombrie, 2025

Tânăr de 19 ani, de la volan direct la Psihiatrie

Tânăr de 19 ani, de la volan direct la Psihiatrie

Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost depistat de polițiști într-o parcare din satul Valea Putnei, comuna Pojorâta, după ce a fost semnalat printr-un apel la 112 că ar conduce sub influența alcoolului. Autoturismul în care acesta se afla, un BMW, prezenta avarii pe partea dreaptă față.

La sosirea echipajului de poliție, bărbatul, aflat singur în mașină și ocupând locul șoferului, a prezentat documentele personale și ale vehiculului, toate fiind în termen de valabilitate. Cu toate acestea, din cauza comportamentului agresiv și necooperant, polițiștii au fost nevoiți să îl încătușeze.

Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a fost de acord cu recoltarea probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Testarea cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive a indicat un rezultat negativ pentru toate substanțele.

- Advertisement -

Totuși, comportamentul tânărului a continuat să fie agitat, imprevizibil și cu potențial periculos, punând în pericol ordinea publică, siguranța personalului medical și integritatea celor din jur. Din acest motiv, s-a dispus internarea sa de urgență într-o unitate medicală de specialitate – Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc – pentru evaluare și stabilirea conduitei medicale necesare.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories