Bărbat arestat după ce a încălcat ordinul de protecție și a intrat peste mama sa în gospodărie
La data de 25 septembrie, în jurul orei 19.20, polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama au fost sesizați telefonic de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, persoană față de care a fost emis un ordin de protecție, a venit la imobilul situat în satul Frumosu, județul Suceava, unde apelanta locuiește, apropiindu-se la o distanță mai mică de 350 față de persoana vătămată, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
Din discuțiile purtate cu apelanta, a reieșit faptul că în jurul orei 19.00, în timp ce se afla în curtea imobilului împreună cu fiica sa, a venit fiul său și a început să provoace scandal, a pătruns în curte și ulterior într-o anexă, apropiindu-se astfel la o distanță mai mică de 350 de metri de persoana vătămată, deși cunoștea faptul că în urma emiterii ordinul de protecție de către Judecătoria Câmpulung Moldovenesc are interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de 350 de metri față de mama sa, cât și față de imobilul în care aceasta locuiește, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
Fiind identificat la fața locului, bărbatul a relatat faptul că a revenit la domiciliu deși cunoștea faptul că săvârșește o infracțiune pentru a efectua o serie de treburi gospodărești.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis oridinul de protecțiea oricărei măsuri prevăzute la art. 38 alin 1 și dispuse prin ordinal de protecție, prevăzută și pedepsită de art. 47 alin 1 din Legea 217/2003 cu modificările ulterioare, raportat la art. 38 alin 1 lit e și h din Legea 217/2003 cu modificările ulterioare.
În urma administrării probatoriului, față de bărbatul care a încălcat ordinul de protecție a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
De asemenea, ulterior, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, instanța însușindu-și propunerea și dispunând emiterea mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Reamintim că la nivelul județului Suceava a fost operaționalizat și este funcțional Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică.
Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.
Utilizarea acestor sisteme permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor sau, pe viitor, respectarea obligațiilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar, controlului judiciar sub cauțiune.
Monitorizarea se realizează automat, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea.
Numărul mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. În același timp, indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română.
Dispozitivul electronic de supraveghere, pentru persoana supravegheată, în cazul aplicării ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție, ordinului european de protecție, controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune, executării măsurii arestului la domiciliu și supravegherii la distanță, este alcătuit dintr-o componentă de tip brățară, care va fi atașată la glezna sau, prin excepție, la brațul persoanei.
Dispozitivul electronic de supraveghere va avertiza persoana supravegheată de producerea unei alerte.
Alerta generată se transmite, în mod automat, dispeceratului de urgenţă operat de către poliţie, constituit în cadrul SNUAU, împreună cu datele de localizare ale dispozitivului electronic de supraveghere purtat de persoana supravegheată sau de persoana protejată care deține dispozitivul.
Organele de ordine publică sesizate au obligaţia de a verifica, de îndată şi potrivit ordinii de priorităţi, respectarea măsurii de supraveghere, intervenția fiind realizat după principiul „cel mai apropiat organ intervine”.
În situaţia generării unei alerte, persoana supravegheată este obligată ca, de îndată, să se prezinte la cel mai apropiat organ de ordine publică aflat în serviciu, să contacteze telefonic organul de supraveghere şi să urmeze instrucţiunile acestuia.
Spre exemplu, în situaţia generării unei alerte de părăsire a imobilului, persoana supravegheată este obligată, de îndată, să rămână sau să revină în imobil, să contacteze telefonic organul de supraveghere şi să urmeze instrucţiunile acestuia.
În scopul verificării respectării măsurii arestului la domiciliu, organele de ordine publică şi organul de supraveghere au dreptul să pătrundă în imobilul unde se execută măsura, fără acordul persoanei supravegheate sau al persoanelor care locuiesc împreună cu aceasta.
Menționăm faptul că, distrugerea dispozitivelor electronice de supraveghere folosite pentru monitorizarea electronică, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, conform art. 253, alin 21, din Codul Penal.
În plus, se consideră evadare încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.
De asemenea, organul judiciar care a dispus măsura controlului judiciar poate impune inculpatului ca să respecte una sau mai multe obligaţii, printre care și aceea de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere.