Șofer beat, urmărit și blocat de poliție la Izvoarele Sucevei
Un bărbat din comuna Izvoarele Sucevei s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului, marți seară, 14 octombrie, pe Drumul Județean 175.
Incidentul a avut loc în jurul orei 19.00, când un echipaj al Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta efectua un control rutier în localitatea Izvoarele Sucevei.
Polițiștii au făcut semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă șoferul nu a oprit și a continuat deplasarea în direcția comunei Moldova-Sulița.
Echipajul de poliție a pornit imediat în urmărirea vehiculului, reușind să-l blocheze după aproximativ 500 de metri. La volan se afla un localnic, care emana halenă alcoolică, ceea ce a determinat testarea acestuia cu aparatul etilometru.
Rezultatul testului a indicat o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Acolo i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.