miercuri, 19 noiembrie, 2025

Cetatea de Scaun a Sucevei va intra într-un proces de restaurare unic în România

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, anunță că cel mai vizitat obiectiv turistic al județului, Cetatea de Scaun a Sucevei, va intra într-un proces de restaurare unic în România.

“Încă de la preluarea mandatului, am discutat cu directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, despre cum putem restaura cetatea, astfel încât să arate ca în perioada medievală. O reconstrucție completă, din piatră sau sticlă, nu este permisă de normele internaționale de restaurare.
De aceea am identificat singura soluție posibilă: „restaurarea transparentă”, o tehnică modernă și 100% reversibilă, prin care forma originală a zidurilor va fi sugerată printr-o plasă metalică specială, montată deasupra zidurilor, fără să atingă structura veche”, a declarat Gheorghe Șoldan.

Pentru că suntem primii din România care aplică această metodă, Comisia Națională a Monumentelor Istorice a aprobat două proiecte-pilot:
– un tronson-pilot cu lungimea de 10 metri pentru zidul de incintă cu bastioane semicirculare;
– realizarea unui acoperiș ușor în stil moldovenesc pe fortul Petru Mușat, care să protejeze și zidurile de infiltrațiile de apă.

Se lucrează deja la documentația tehnică (DALI), care va fi finalizată până la sfârșitul acestui an.

- Advertisement -

În primele luni ale anului viitor se va începe proiectarea și execuția etapelor-pilot, urmând ca, în funcție de rezultate, să fie extinse lucrările pe întreaga fortificație.

“O metodă de restaurare spectaculoasă, inspirată din proiecte europene moderne, precum instalația de la Basilica di Siponto (Italia), unde o întreagă bazilică a fost „reconstruită” printr-o instalație metalică spectaculoasă (14 metri înălțime) și complet reversibilă. Este un proiect îndrăzneț, care va fi iluminat noaptea și prin care ne propunem să redăm Cetății de Scaun strălucirea de altădată. Prin artă și tehnică modernă, ne vom putea întoarce în timp și vom putea admira, în sfârșit, în integralitatea ei, fortăreața construită în perioada domnitorilor Petru I Mușat și Ștefan cel Mare, fortăreață care nu a fost niciodată cucerită prin luptă”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories