marți, 25 noiembrie, 2025

Percheziții domiciliare într-un dosar penal vizând acte de identitate cu domiciliul fictiv

Percheziții domiciliare într-un dosar penal vizând acte de identitate cu domiciliul fictiv

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ)  și ofițeri din cadrul IGPR – DIC  au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 25 noiembrie 2025,  un număr de 17 mandate de percheziție domiciliară la sediile unor instituții publice și la locuintele unor persoane fizice.

Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  fals informatic de către funcționari publici de pe raza județului Suceava, respectiv pentru  uz de fals și complicitate la fals informatic de către beneficiarii documentelor de identitate.

Ancheta vizează destructurarea unei rețele care, prin intermediul unor funcționari din cadrul unui serviciu de evidența populației și al unei primării, a obținut documente de identitate românești neconforme cu realitatea, în ceea ce privește domiciliul, dar și cu privire la dobândirea cetățeniei românepentru persoane născute în Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova și alte țări din fostul URSS.

- Advertisement -

Datele nereale se referă la certificate de cetățenie falsificate și la domiciliul persoanei, care este fictiv, deoarece beneficiarul nu a locuit niciodată la adresa respectivă, totul cu scopul obținerii de către beneficiar a unui act de identitate care face dovada identității, a cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau a reședinței în România.

În mod concret, beneficiarii au obținut cărți de identitate cu stabilirea domiciliului la imobile aparținând unor cetățeni români care nu erau titularii spațiului respectiv (clădiri improprii sau dezafectate) sau fară acordul proprietarilor, prin întocmirea în fals a declarațiilor de luare în spațiu și, implicit, fără prezența lor în fața funcționarului de la Serviciul de Evidență a Persoanelor.

Față de un număr de 18 beneficiari s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, deoarece au obținut cărți de identitate și pașapoarte pe baza unor certificate de cetățenie falsificate anterior. 

Activitățile au fost efectuate în colaborare cu IGPR – DIC,SIAS  și Serviciul tehnic din cadrul PÎCCJ.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories