Dornean depistat beat la volan și cu permisul suspendat
La data de 07 decembrie, în jurul orei 19.30, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei-Biroul de Ordine Publică, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe strada Bistriței din mun. Vatra Dornei, județul Suceava, în cadrul acțiunii pe linie de alcool, a oprit pentru control un autoturism.
Autoturismul respectiv era condus în momentul opririi de către un bărbat, domiciliat în municipiul Vatra Dornei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat faptul că acesta are permisul de conducere cu RESTRICȚII – SUSPENDAT.
Având în vedere cele constatate și întrucât conducătorul auto avea halenă alcoolică, s-a solicitat sprijin lucrătorilor de poliție din cadrul Compartimentului Rutier, care l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.




