marți, 3 martie, 2026

Reținută pentru 24 de ore după ce și-a atacat soțul cu un cuțit

Reținută pentru 24 de ore după ce și-a atacat soțul cu un cuțit

Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 3 ianuarie, pe fondul unui conflict conjugal, o femeie și-ar fi agresat soțul, folosind un cuțit de bucătărie, lovindu-l în zona pieptului.

Deși rănit grav și sângerând, bărbatul a refuzat inițial să solicite îngrijiri medicale, adormind pentru aproximativ două ore. Ulterior, după ce s-a trezit, acesta a apelat serviciul de urgență și a fost transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde a primit îngrijiri de specialitate.

În urma examinării medico-legale efectuate în cursul zilei de 4 ianuarie, s-a stabilit că victima necesită aproximativ 35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

- Advertisement -

Având în vedere gravitatea faptei, prin ordonanța procurorului din data de 5 ianuarie, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, precum și schimbarea încadrării juridice a faptei.

După audierea femeii în calitate de suspect, procurorul criminalist a dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore. Ulterior, aceasta a fost prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind emis mandat în acest sens.

În vederea executării măsurii, la nivelul Serviciului Investigații Criminale a fost constituită o escortă care urmează să se deplaseze la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Târgu Mureș, pentru depunerea inculpatei.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc fapta.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories