Cinci răniți după ce o mașină s-a răsturnat într-o curbă periculoasă
La data de 17 ianuarie, în jurul orei 17.00, un tânăr în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe DN17A, din direcția Sucevița spre Vatra Moldoviței, ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu a adaptat o viteză corespunzătoare, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul fiind proiectat în afara părții carosabile, unde a rămas răsturnat pe cupolă.
În autoturism cu acesta se mai aflau ca pasageri încă cinci persoane, patru din municipiul Rădăuți și una din municipiul Dorohoi, care în urma producerii accidentului au suferit vătămări corporale.
Victimele au fost preluate de echipajele medicale ajunse la fața locului și au fost transportate atât la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, cât și la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat atât cu aparatul etilometru cât și cu aparatul DRUGTEST, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvărşirii infracţiunii de ,,vătămare corporală din culpă,, faptă prev. şi ped. de art. 196, alin 2, 3 și 4 din Cod Penal.



