miercuri, 4 martie, 2026

Zece elevi și patru profesori suceveni, ajutați în Dubai de antrenorul Cosmin Olăroiu

Zece elevi și patru profesori suceveni, ajutați în Dubai de antrenorul Cosmin Olăroiu

Un gest de solidaritate vine din partea antrenorului român Cosmin Olăroiu, care a decis să sprijine grupul format din zece elevi și patru profesori de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, aflați în prezent în Dubai.

Reprezentanții Inspectoratul Școlar Județean Suceava au informat că întoarcerea în țară a grupului a fost temporar amânată din cauza contextului internațional complex. În aceste condiții, sprijinul oferit de Olăroiu s-a dovedit esențial.

„Sunt momente în care distanța și contextul global ne pun la încercare, dar sunt și momente care ne reamintesc că bunătatea nu cunoaște frontiere. (…) Renumitul antrenor Cosmin Olăroiu s-a oferit să sprijine integral acest grup, asigurându-le cazarea și masa până la momentul în care aceștia vor putea reveni în siguranță în România”, au transmis reprezentanții ISJ Suceava.

- Advertisement -

Inspectorul școlar general, prof. Nicolae-Ciprian Anton, a declarat că a descoperit în Cosmin Olăroiu „un om de o noblețe rară”, gata să intervină imediat pentru a ajuta sucevenii aflați la mii de kilometri de casă.

„Îi mulțumim public, în numele întregii comunități educaționale sucevene, pentru generozitatea și promptitudinea cu care a răspuns apelului nostru. Îi asigur pe părinți că suntem în contact permanent cu grupurile de elevi din Orientul Mijlociu și că facem toate demersurile pentru ca aceștia să fie în siguranță. Între timp, suntem liniștiți știind că sunt pe mâini bune”, a transmis Ciprian Anton.

Gestul lui Olăroiu demonstrează că solidaritatea rămâne cea mai puternică resursă în fața situațiilor neprevăzute.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories