Evenimentul rutier soldat cu pagube materiale a avut loc sâmbătă seară, 14 martie, pe DN 18, pe raza comunei Ciocănești, în județul Suceava.
Potrivit polițiștilor, sesizarea a fost făcută în jurul orei 23:40, prin SNUAU 112, de către unul dintre conducătorii auto implicați, care a anunțat că a avut loc o tamponare între două autoturisme, fără victime.
Din primele verificări reiese că un bărbat care conducea un autoturism pe DN 18, din direcția Cârlibaba spre Iacobeni, ar fi fost depășit de un alt autoturism. În timpul manevrei de depășire, cele două vehicule s-ar fi atins.
Șoferul păgubit a încercat să rezolve situația prin înțelegere amiabilă, însă conducătorul celuilalt autoturism nu ar fi recunoscut producerea incidentului, motiv pentru care a fost solicitată intervenția poliției.
La fața locului, oamenii legii au stabilit că autoturismul implicat în depășire era condus de un bărbat de 47 de ani din comuna Ciocănești. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceste condiții, conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conform prevederilor Codului penal, iar cercetările sunt continuate de lucrătorii Postului de Poliție Ciocănești.

