duminică, 15 martie, 2026

Doi tineri din Fântânele, cercetați după ce au condus un moped neînmatriculat

Doi tineri de 21 de ani din satul Stamate, comuna Fântânele, sunt cercetați de polițiști după ce au fost depistați în apropierea unui moped avariat.

Incidentul a avut loc în noaptea de 14 martie, în jurul orei 23.00, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Salcea desfășurau activități conform planului de acțiune „Bukovina Gate – Poarta de Nord”, coordonat de conducerea IPJ Suceava.

Oamenii legii au observat două persoane de sex masculin aflate lângă un moped, care au devenit vizibil ezitante la vederea echipajului. Polițiștii au intervenit pentru identificarea acestora, stabilind că este vorba despre doi tineri de 21 de ani din localitatea Stamate.

Potrivit polițiștilor, ambii prezentau urme de noroi pe îmbrăcăminte și zgârieturi superficiale la nivelul brațelor, iar mopedul avea avarii în partea frontală. În urma verificărilor, tinerii nu au putut prezenta documente privind proveniența sau înmatricularea vehiculului.

- Advertisement -

Verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române au arătat că niciunul dintre cei doi nu deține permis de conducere, iar mopedul nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat și nu are poliță RCA valabilă.

Inițial, unul dintre tineri a declarat că celălalt ar fi condus mopedul pe drumurile publice înainte de a fi depistați de polițiști. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava – UPU, însă a refuzat prelevarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Ulterior, în timpul verificărilor, celălalt tânăr a recunoscut că și el a condus mopedul pe drumurile publice, intenționând să se deplaseze împreună cu prietenul său spre localitatea Siminicea. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind dus la Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge.

Polițiștii continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul fără permis, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea sub influența alcoolului și refuzul prelevării de probe biologice, dosarul fiind instrumentat de Poliția Orașului Salcea.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories