Urmărire în trafic la Rădăuți, după un motociclist fără permis de conducere
O urmărire în trafic a avut loc în noaptea de 2 mai, în municipiul Rădăuți, după ce un motociclist nu a oprit la semnalul polițiștilor.
În jurul orei 01.30, o patrulă din cadrul Biroului de Ordine Publică Rădăuți, aflată în serviciu pe strada Calea Bucovinei, a observat o motocicletă înmatriculată în Marea Britanie și a efectuat semnal regulamentar de oprire pentru control.
Conducătorul vehiculului a refuzat să se conformeze și a accelerat, fiind urmărit de echipajul de poliție pe direcția DNCRD Rădăuți – DN2H Milișăuți.
În timpul urmăririi, polițiștii au solicitat sprijinul echipajelor din zonă. Pe raza orașului Milișăuți, într-un viraj la dreapta, motociclistul a pierdut controlul vehiculului, iar atât el, cât și pasagerul au căzut pe carosabil.
Cei doi au fost imobilizați de polițiști și conduși ulterior la sediul Poliției Municipiului Rădăuți pentru verificări.
În urma controlului în bazele de date, s-a stabilit că motociclistul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, motocicleta avea inspecția tehnică periodică și polița de asigurare obligatorie expirate.
Bărbatul a fost sancționat contravențional conform legislației în vigoare, valoarea totală a amenzilor fiind de 9.290 de lei. Totodată, polițiștii au dispus reținerea plăcuțelor de înmatriculare și imobilizarea vehiculului.
Motociclistul a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

