Accident rutier cu trei persoane rănite la intrare în orașul Gura Humorului

AcasăLocaleGura HumoruluiAccident rutier cu trei persoane rănite la intrare în orașul Gura Humorului

Accident rutier cu trei persoane rănite la intrare în orașul Gura Humorului dinspre localitatea Păltinoasa, luni după amiază.

În evenimentul rutier au fost implicate trei autovehicule.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje SAJ.

Un tânăr de 20 ani, din comuna Păltinoasa, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în afara localităţii Gura Humorului, în apropierea pasajului C.F.R. „Bogdăneasa”, având direcţia de deplasare Suceava către Gura Humorului, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de autovehiculul din faţa sa, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum cu carosabil umed, intrând în coliziune violentă faţă-spate cu autoturismul, marca VW Golf, condus regulamentar de un bărbat de 53 ani, din județul Bihor, care a fost proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu autoturismul, marca VW Golf, condus regulamentar de către un bărbat de 27 ani, din comuna Berchişeşti, care circula din sens opus, fiind proiectat, la rândul său, în şanţul din beton din partea dreaptă a drumului.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în toate cazurile, fiind conduşi la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite