spot_img

Ansamblu auto în valoare de 30.000 de euro indisponibilizat de polițiști, în urma unei sesizări a activistului de mediu Daniel Bodnar

AcasăLocaleRădăuțiAnsamblu auto în valoare de 30.000 de euro indisponibilizat de polițiști, în...

Ansamblu auto în valoare de 30.000 de euro indisponibilizat de polițiști, în urma unei sesizări a activistului de mediu Daniel Bodnar

La data de 03 aprilie s-au continuat verificările privind sesizarea activistului de mediu Daniel Bodnar, din data de 31 martie, referitoare la un transport ilegal de materiale lemnoase ce se afla în parcarea S.C. EGGER România SRL, situată în municipiul Rădăuți.

În perioada 31 martie – 02 aprilie, pentru că inventarierea nu s-a putut efectua din lipsa personalului silvic, la data de 03 aprilie, ansamblul auto a fost condus la sediul Depozitului de materiale lemnoase din comuna Marginea, unde personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Marginea a procedat la inventarierea cantității de materiale lemnoase.

Astfel, ca urmare a inventarierii efectuate, a rezultat că, în semiremorcă se afla cantitatea totală de 34,888 mc materiale lemnoase, din care cantitatea de 15,075 mc materiale lemnoase din specia anin alb și cantitatea de 19,813 mc materiale lemnoase din specia anin negru.

Avându-se în vedere faptul că în aplicația SUMAL 2.0, figura că pentru avizul de însoțire ce însoțea transportul de materialele lemnoase, o cantitate de 35,17 mc lemn rotund specia anin negru, iar în cadrul activității de inventariere a fost identificată o cantitatea de 15,075 mc lemn rotund din specia anin alb, specie care nu figura înscrisă în avizul de însoțire, s-a procedat la confiscarea cantității în cauză și predarea materialului lemnos confiscat în custodia lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Marginea, în valoare de peste 1.800 de lei.

De asemenea, întrucât cantitatea de materiale lemnoase din specia anin alb transportată depășea 10,00 mc, iar aceasta nu era însoțită de documente specifice de transport, în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală în care se vor efectua cercetări sub aspectul săvărșirii infracțiunii de „transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoţite de documente specifice de transport”, cercetările urmând a fi continuate de lucrătorii de poliței din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea.

S-a procedat la indisponibilizarea în vederea confiscării ansamblului auto (în valoare estimativă de 30.000 euro), folosit la comiterea infracțiunii.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

spot_img