Două accidente rutiere produse unul după altul pe șoseaua de centură a Sucevei
În dimineața zilei de 21 ianuarie, în timp ce lucrau pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism, pe șoseaua de centură a municipiului Suceava, militarii au observat un accident rutier, produs la o distanță de aproximativ 600 de metri de locul misiunii lor, și au solicitat prezența echipajelor specializate pentru a gestiona intervenția.
În urma coliziunii dintre două autoturisme, o persoană a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportată la spital de către o ambulanță SMURD.
Echipajul de descarcerare din modulul SMURD trimis la locul evenimentului rutier, a asistat, ulterior, la producerea unui nou accident, pe același tronson de drum.
De această dată, au fost implicate o autoutilitară și un autoturism, iar șoferul vehiculului din urmă a rămas încarcerat.
Pompierii militari au extras victima, care era conștientă și cooperantă, și au predat-o unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), trimis în sprijin la locul accidentului.
Ulterior, și această persoană a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.