duminică, octombrie 17, 2021
Acasă Actual Gheorghe Flutur a solicitat suplimentarea numărului de paturi Covid în spitalele județene

Gheorghe Flutur a solicitat suplimentarea numărului de paturi Covid în spitalele județene

Gheorghe Flutur a solicitat suplimentarea numărului de paturi Covid în spitalele județene

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat suplimentarea numărului de paturi Covid în spitalele județene.

În cursul zilei de marți, la propunerea lui Gheorghe Flutur a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a decide măsurile ce trebuie luate în perioada imediat următoare pentru a face față creșterii numărului de pacienți Covid din spitale, în contextul situației epidemiologice din județul Suceava.

Flutur a precizat că în urma analizei care s-a făcut în cadrul acestei ședințe, la care au participat managerii de spitale din județ și primari și viceprimari ai unităților administrative în subordinea cărora se află unități spitalicești s-a decis ca în termen de 48 de ore Direcția de Sănătate Publică să vină cu soluții privind creșterea numărului de paturi Covid, inclusiv în secțiile de anestezie și terapie intensivă.

„De asemenea începând de miercuri, la nivelul județului va funcționa un grup de lucru din care vor face parte reprezentanți ai tuturor instituțiilor abilitate din județul Suceava, care se va întâlni în fiecare dimineață pentru a face o analiză a situației și a veni cu eventuale propuneri pentru CJSU Suceava. Și vorbim despre propuneri cu privire la sincronizarea unităților medicale din județ în contextul creșterii numărului de pacienți Covid”, a precizat șeful administrației județene.

știri ultimă oră

Cele mai citite știri