În 41 de localități sucevene nu se înregistrează niciun caz de Covid 19. Alte 30 au câte un caz în evoluție

AcasăActualÎn 41 de localități sucevene nu se înregistrează niciun caz de Covid...

Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 41 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 30 au câte un caz în evoluție, 22 au sub cinci cazuri în evoluție, 14 au sub zece cazuri în evoluție iar 7 au peste zece cazuri în evoluție.

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 4051 de persoane declarate vindecate.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate șase persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 14 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 523 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 130 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 129 pacienți sunt în zona tampon și 264 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 130 pacienți diagnosticați Covid- 19, 85 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 32 forme ușoare, iar 13 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care trei sunt ventilați mecanic.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 62 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 13 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 38322 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 127 de persoane.

Luni dimineață se aflau în carantină 474 de persoane și în izolare la domiciliu 92 de persoane.

Potrivit Prefecturii Suceava, în județul Suceava sunt 334 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.

Duminică, polițiștii au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 442 persoane. De asemenea, au fost verificate 74 societăți comerciale și au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 15000 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020.

Având în vedere prevederile Hotărârii Nr. 668 din 14 august privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august, la nivelul Instituției Prefectului-județul Suceava linia dedicată VREAURĂSPUNS rămâne operațională, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 -16.30.

„Cetățenii județului Suceava pot solicita clarificări și informații cu privire la măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID 19 la numărul de telefon, cu tarif normal, apelabil din orice reţea,0755.140.275  sau prin e-mail la adresa [email protected]„, a precizat Prefectura Suceava.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite