sâmbătă, septembrie 24, 2022
15 C
Suceava
AcasăActualIntervenție chirurgicală în premieră pentru județul Suceava la Spitalul Județean

Intervenție chirurgicală în premieră pentru județul Suceava la Spitalul Județean

Intervenție chirurgicală în premieră pentru județul Suceava la Spitalul Județean

În cursul săptămânii trecute, la Spitalul Județean „ Sf. Ioan cel Nou ” Suceava, a fost efectuată o intervenție chirurgicală în premieră pentru județul nostru care a constat în excizia unui carcinom scuamocelular de buză și a ganglionilor santinelă din regiunea submandibulară.

Pacientul este un bărbat de 53 de ani care a dezvoltat o formațiune tumorală agresivă la nivelul buzei inferioare, care a fost în primă fază excizată în urma cu o lună de zile.

În cadrul laboratorului de Anatomie Patologică, dr. Adelina Serban, sub coordonarea dr. Andreia Botezan, a examinat formațiunea și a identificat un carcinom scuamos bine-diferențiat. Probabilitatea de a trimite metastaze pe cale limfatică fiind ridicată la un carcinom atât de agresiv, s-a decis, de comun acord cu pacientul și în conformitate cu recomandările oncologice internaționale, efectuarea unei intervenții suplimentare: excizia ganglionilor santinelă.

Ganglionii santinelă reprezintă primii ganglioni în care se drenează limfa provenită din zona corpului unde se află formatiunea tumorală. Prin identificarea lor se stabilește dacă formațiunea tumorală s-a extins la sistemul limfatic. De asemenea, se evită realizarea unei intervenții mai agresive, mai de durată și mai dificil de suportat de către pacient, care ar consta în îndepărtarea unui număr cât mai mare de ganglioni limfatici regionali, pentru a identifica eventuale metastaze. Practic se caută câțiva ganglioni cheie și dacă aceștia nu sunt afectați nu mai trebuie excizați restul ganglionilor.

Identificarea ganglionilor santinelă se poate efectua folosind injectarea de coloranți, sau printr-o metoda mai precisă, de ultima generație, care utilizează injectarea unui izotop radioactiv inofensiv pentru pacient, care însă poate fi urmărit intraoperator cu ajutorul unui detector portabil de radiații gamma, „ Gamma probe ”.

În acest caz a fost utilizată metoda de ultima generație cu participarea colectivului Laboratorului de Medicină Nucleară din cadrul Spitalului Județean Suceava ( coordonat de dr. Gutu Mihai medic primar Medicina Nucleară și specialist în Radiologie și Imagistică Medicală, șef de lucrări la U.M.F. Iași, cu experiență de câțiva ani la Institutul Regional de Oncologie Iași cât și la un spital din Franța, cu avizul dr. Tătăranu Adrian, șef de secție Radiologie și Imagistică medicală ).

Identificarea ganglionului santinelă cu ajutorul radioizotopilor este utilă și în tratamentul altor cancere agresive precum cele de sân, piele.

Până acum pentru a beneficia de această intervenție era necesar ca pacientul să se deplaseze la unul dintre institutele oncologice din București, Iași sau Cluj.

Este esențiala și colaborarea dintre sectia de Chirurgie Plastică și cea de Oncologie formată din dr. Dana Semen, dr. Adeline Tintila, dr. Anca Ababneh-Dumitrovici, dr. Silvia Ginghina și dr. Doina Ganea.

Echipa operatorie pentru intervenția de zilele trecute a fost formată din: dr Mircea-Dinu Bordiniuc medic chirurgie plastica, dr. Alina Buciu și dr. Danut Barbunc medici anesteziști, asistente de bloc operator Simona Ciobica și Loredana Padureț.

Cu susținerea Consiliului Județean și a conducerii spitalului, Laboratorul a fost dotat cu două astfel de dispozitive „ Gamma Probe ”, ceea ce face posibilă realizarea acestei tehnici de identificare și evaluare a ganglionilor santinelă și la Suceava. De asemenea, Laboratorul deține și un dispozitiv hibrid SPECT/ CT, în acest moment fiind singurul laborator din Moldova unde această tehnică se poate realiza 3D cu localizare anatomică foarte precisă.

Urmărește știrile BucovinaMedia.ro și pe Google News

Ultimile Știri

Cele mai citite știri

Tag: