luni, iulie 4, 2022
31.6 C
Suceava
AcasăActualMii de suceveni au participat la procesiunea moaștelor Sf.Ioan cel Nou de...

Mii de suceveni au participat la procesiunea moaștelor Sf.Ioan cel Nou de la Suceava VIDEO

Mii de suceveni au participat miercuri seară la procesiunea moaștelor Sf.Ioan cel Nou de la Suceava. Conform reprezentanților Jandarmeriei, în intersecția de la Catedrala „Nașterea Domnului” (Mărășești), aproximativ 10.000 de credincioși au luat parte la manifestarea religioasă.

Procesiunea a pornit cu icoana împodobită a Sfântului Ioan, urmată de 45 de voluntari din cadrul ATOS (Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni) îmbrăcați în costume populare, dar și de tineri purtând drapelul național. Elevi de la Seminarul „Mitropolit Dosoftei” au ținut în mâini prapuri și cruci, iar militari de la unitatea din Vatra Dornei și elevi ai Școlii militare de subofițeri de jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni au însoțit procesiunea cu făclii aprinse. De asemenea, maici și preoți din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au dus în mâini cățui și candele, iar soborul de diaconi a înmiresmat întregul alai cu miros de tămâie.

Manifestarea s-a desfășurat pe un traseu de șapte kilometri

„Ieșirea din curtea Catedralei Arhiepiscopale cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou s-a făcut pe Strada Ion Vodă Viteazu. Prima oprire din cadrul procesiunii a fost la Biserica „Învierea Domnului”. În continuare, procesiunea s-a îndreptat spre Strada Ana Ipătescu, la Biserica Domnițelor fiind cea de-a doua oprire. S-a mers, apoi, pe Strada Petru Rareș, cu oprire la Biserica „Sfântul Dumitru”, pe Strada Curtea Domnească – Strada Vasile Alecsandri – Strada Mihai Eminescu, următoarea oprire fiind la Biserica „Sfântul Nicolae”. De aici s-a plecat pe Strada Mărășești spre Biserica „Nașterea Domnului” (Catedrala), unde a fost cea de-a cincea oprire. În continuare, s-a mers pe Bulevardul George Enescu și Strada Universității, cu oprire în intersecția Nordic. Următoarea oprire a avut loc în fața Universității „Ștefan cel Mare”. De aici s-a plecat pe Bulevardul 1 Mai, apoi pe Strada Mihai Viteazu, până la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, pentru o altă oprire. Traseul a continuat pe Strada Trandafirilor, prin parcarea Hotelului Bucovina, până la Prefectura Suceava, unde a fost cea de-a zecea oprire, iar apoi s-a coborât pe Strada Mitropoliei până la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, au precizat reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei.

După procesiune, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou a fost a fost așezată în baldachinul din curtea mănăstirii, unde creștinii se vor putea închina până vineri seară.

Urmărește știrile BucovinaMedia.ro și pe Google News

Ultimile Știri

Cele mai citite știri

Tag: