duminică, octombrie 17, 2021
Acasă Actual O persoană a fost rănită după ce două autoturisme au intrat în coliziune, la Rădăuți FOTO

O persoană a fost rănită după ce două autoturisme au intrat în coliziune, la Rădăuți FOTO

O persoană a fost rănită după ce două autoturisme au intrat în coliziune

Accident rutier între două autoturisme pe raza municipiului Rădăuți, miercuri după-amiază.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2).

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 39 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, a fost rănită.

Victima a fost transportată de echipajul SMURD la spital.

În timp ce conducea autoutilitara pe strada Bogdan Vodă din municipiul Rădăuți, la intersecţia cu strada Piaţa Unirii, un bărbat de 46 de ani din comuna Bilca a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar pe drumul cu prioritate de un bărbat de 42 de ani din comuna Satu Mare.

Din evenimentul rutier a rezultat rănirea unui pasager din autoturismul condus de bărbatul de 42 de ani, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

știri ultimă oră

Cele mai citite știri