O șoferiță beată a acroșat un biciclist, după care a părăsit locul accidentului. A fost găsită de poliţişti în timp ce dormea cu capul pe volan

AcasăEvenimentO șoferiță beată a acroșat un biciclist, după care a părăsit locul...

O șoferiță beată(angajată MAPN) a acroșat un biciclist, după care a părăsit locul accidentului. A fost găsită de poliţişti în timp ce dormea cu capul pe volan

Marți seară, în jurul orei 20.00 pe raza municipiului Vatra Dornei a avut loc un eveniment rutier, un autoturism acroșând un biciclist, șoferul autoturismului continuându-și deplasarea și părăsind locul faptei.

Biciclistul de 64 ani, localnic, a suferit leziuni ușoare la nivelul capului, fiind conștient și cooperant și fiind transferat la Spitalul Județean Suceava pentru investigații medicale amănunțite, fiind însă în afara oricărui pericol.

S-au constituit mai multe echipe de căutare iar pe parcursul verificărilor efectuate de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei a fost identificat autoturismul implicat în accident (Skoda Octavia) la o distanță de aproximativ 300 de metri față de locul comiterii faptei, pe o stradă laterală.

La volanul mașinii se afla o femeie în vârstă de 30 de ani. Femeia este angajată la Ministerul Apărării Naționale, fiind militar profesionist.

Persoana în cauză se afla în vizibilă stare de ebrietate, fiind identificată in autoturismul oprit cu capul pozitionat în zona volanului.

Femeia în vârstă de 30 de ani avea o alcoolemie de 1.72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătoarea auto prezenta halenă alcoolică, iar cu ocazia testării cu aparatul etilometru a rezultat o valoare de 1.72 mg/l alcool în aerul expirat.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal în care se efectuează cercetări pt. săvârșirea infr. prev. și ped. de art. 196 alin. 1, 2 și 3, art. 336 alin. 1 și 338 alin. 1 Cod Penal.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite