duminică, mai 9, 2021
Acasă Actual Ouăle încondeiate vor fi înscrise în lista elementelor vii de patrimoniu cultural

Ouăle încondeiate vor fi înscrise în lista elementelor vii de patrimoniu cultural

Ministerul Culturii a anunțat că în 2022 ouăle încondeiate vor fi înscrise în lista elementelor vii de patrimoniu cultural.

“În anul 2022, Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial va realiza fișa de înscriere a ouălor încondeiate în Inventarul Național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial”, a transmis Ministerul Culturii.

În acest context, CS II dr. Ioana Baskerville, din cadrul comisiei amintite, constituite la nivelul Ministerului Culturii, a realizat un frumos istoric al ouălor încondeiate:

Unde și când a apărut această tradiție

Specialiștii consideră că obiceiul vopsirii ouălor a apărut și s-a manifestat, cu precădere, în zona dintre Munții Balcani și până la ramificațiile nordice ale Munților Carpați, pe cursul inferior și mijlociu al Dunării, fiind ulterior împrumutat în regiunile din jurul acestui areal.

În spațiul locuit de români, prima mențiune documentară despre asocierea sărbătorii pascale cu ouăle roșii apare în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, într-o notă din jurnalul unui călător turc care poposise în acea perioadă în Oradea.

În calendarul popular

Ca simbol universal al regenerării, oul a fost în mod natural asociat cu echinocțiul de primăvară și anotimpul renașterii naturii, dar și cu prăznuirea creștină a miracolului Învierii lui Iisus Hristos. Astfel, ca element reprezentativ în cadrul obiceiurilor calendaristice de primăvară, oul vopsit sau împodobit cu ornamente tradiționale se transformă în urare pozitivă adresată celor din jur și în simbol al speranței.

Legende populare explică miracolul apariției ouălor roșii sub crucea Răstignirii, acolo unde Maica Domnului (sau Maria Magdalena) așezase un coș cu ouă.

Conform credințele populare, ouăle se vopsesc în ziua de joi (la aromâni, de exemplu: Gioia mari) sau vineri din ultima săptămâna Postului Mare (în Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș), numită și „Vinerea ouălor”, sau în sâmbăta dinaintea Paștelui (în restul regiunilor).

Ouăle vopsite (monocrome)

Din punct de vedere istoric, se consideră că simpla colorare a ouălor a precedat procedeul complex al desenării de ornamente pe coaja acestora. În spațiul românesc, culorile tradiționale sunt: roșul (simplu, cărămiziu, întunecat, aprins, potolit, purpură, culoarea macului, vișină putredă ș.a.), apoi galbenul, verdele, maroul, negrul, albastrul, movul ș.a.m.d.

În comunitățile tradiționale românești, aceste culori erau obținute în mod natural din frunze, flori, fructe, scoarță și rădăcini de arbori, care erau amestecate, pisate, macerate, fierte etc. De exemplu, roșul era obținut din lemnuș sau lemn de băcan, galbenul din scoarță de dracilă, verdele din coji de salbă moale, maroul din frunze de nuc, negrul din rădăcini de ștevie. 

Ouăle ornamentate (policrome)

Treptat, înfrumusețarea și potențarea valorilor magico-rituale ale ouălor s-a dezvoltat de la simpla colorare la ornamente din ce în ce mai sofisticate și rafinate. Cele mai vechi ouă ornamentate aveau desene albe pe fond roșu sau invers. Surse de inspirație pentru diversele simboluri a fost și ornamentica tradițională a cusăturilor și țesăturilor, ceramicii, crestăturilor pe lemn ș.a.m.d.

Cele mai răspândite ouă ornamentate la români sunt cele încondeiate, dar există și ouă ornamentate prin gravare (zgâriere), prin aplicare de mărgele, folosirea petalelor de flori, a frunzelor.

Ouăle încondeiate 

Sunt cunoscute sub diverse denumiri, în funcție de arealul etnografic: împistrite (închistrite, încrestate), pestrițe, cu picățele, picurate, înflorite, învârstate, scrise, pictate, muncite, muiarea oaulilor (în dialectul aromân) ș.a.

Tehnica încondeierii presupune aplicarea de straturi succesive de culoare în paralel cu realizarea ornamentelor cu ceară fluidă peste respectiva culoare, pentru protejarea acesteia, operațiune urmată de îndepărtarea succesivă a fondului cu ajutorul unor substanțe specifice (oțet, sare de lămâie, borș acru, zeamă de varză). La final, oul era ținut în preajma unei surse de căldură, care determina topirea cerii, ce se ștergea ulterior pentru a lăsa să se vadă ornamentele.

În sate din județul Vrancea, se întâlnesc și ouă numite „chiclăzuite”, pe care ornamentele realizate cu ceară colorată sunt menținute, rezultând un decor în relief.

Pentru a „scrie” ouăle cu ceară, se folosește chișița (numită și condei, feleșteu, pană de gâscă, tcișiță etc.), un instrument special inventat pentru realizarea diverselor ornamente. Chișița este un bețișor de 10-15 centimetri, la capătul căruia este formată o gaură de mărimea unui ac mai gros, prin care se introduce un cilindru fin de tablă, în interiorul cilindrului se pune un fir de păr de porc pentru ca ceara topită să poată fi distribuită uniform pe suprafața oului. Ceara cu care se lucrează trebuie să fie menținută în stare fluidă cu ajutorul unei surse de căldură (lampa cu petrol, bec).

Procesul „scrierii” începe cu divizarea suprafeței oului în porțiuni egale prin linii longitudinale, latitudinale, oblice, transversale, rezultând o schemă pe baza căreia se construiește ulterior tema compozițională și care înlesnește efortul încondeietoarei. Cele mai desăvârșite ouă încondeiate, din punct de vedere estetic, demonstrează simțul simetriei, al proporției și capacitatea de îmbinare armonioasă a culorilor, și indică implicit calitățile artistice, talentul și migala de care sunt capabile încondeietoarele, persoane fără studii artistice de specialitate.

Mesajul ornamentelor

Cele mai vechi ornamente care au fost realizate pe coaja ouălor au fost, în conformitate și cu principiile generale ale artei populare, și cele mai simple. Ele pot fi ceea ce specialiștii numesc motive astrale sau cosmice: romb, stea, morișcă, vârtelniță ș.a. Alte motive tradiționale sunt cele fitomorfe sau vegetale, inspirate din flora locală (pomul vieții, spicul grâului, frunza stejarului, cârcelul viei, floarea paștelui, vrej ș.a.), zoomorfe (creasta cocoșului, șarpele, peștele, melcul, calul, cerbul, urechile iepurelui ș.a.), antropomorfe (degete, mâna, ochiul, palma ș.a.), creștine (crucea, biserica ș.a.). De asemenea, pe cele mai vechi ouă ornamentate apar și simboluri magice, cum ar fi punctele și hașurile, care semnifică multitudinea și dorința de belșug. Un ornament care apare pe ouăle duse la cimitir în memoria sufletelor celor plecați dintre vii este calea rătăcită (sau drumul întortocheat, drumul pe cea lume), având forma unui labirint și care semnifica dorința comunității viilor de a se proteja de eventualele reveniri ale spiritelor strămoșilor.

În comunitățile tradiționale, ouăle încondeiate se dăruiau cu ocazia sărbătorii pascale membrilor familiei și ai comunității, iar ornamentele transmiteau un mesaj direct corelat cu identitatea destinatarilor. De pildă, agricultorului i se dăruiau ouă pe care figurau unelte agricole (fierul plugului, hârlețul, grebla), păstorului cele legate de ocupația sa (cârja ciobanului, coarnele berbecului), gospodinei pe cele cu unelte și elemente casnice (vârtelnița, cârligul) sau animale și păsări din curte (creasta cocoșului, laba gâștei). Mezinului casei i se dăruia un ou încondeiat cu motivul spiralei, care semnifică în simbolistica tradițională infinitul, fiind astfel exprimată implicit speranța că acesta va trăi ani mulți și fericiți.

În general, ouăle încondeiate sau „scrise” folosesc semnele unui cod cultural special, pe care noi îl putem încă descifra astăzi, dacă vom reuși să ne raportăm la caracteristicile socio-culturale ale societății tradiționale de esență agro-pastorală, la intenția încondeietoarelor de a trimite mesaje despre flora și fauna specifice spațiului carpato-danubiano-pontic. La un nivel complex al sensului, trebuie să înțelegem că ornamentele de pe ouăle încondeiate ne comunică speranța în destinul fericit al ființei umane și bucuria Învierii.

La alte popoare

În forme și culori adaptate fiecărei culturi, ouăle încondeiate sunt realizate și de bulgarii (pisanka și pisana jajce), ucrainenii (pisanka, piska), sârbi (pisanice, pisanci), polonezi (pisanki). Se poate observa că, în limbile slave, denumirile ouălor încondeiate provin de la o rădăcină lexicală slavă care înseamnă „a scrie, a desena, a picta, a zugrăvi”.

Un patrimoniu cultural imaterial românesc viu

Există astăzi încă în spațiul românesc anumite comunități în care vopsitul și înfrumusețarea ouălor care se consumă în perioada Paștilor este o activitate tradițională, izvorâtă din dorința de a le dărui celor apropiați și de a le transmite acestora mesajele unui cod cultural străvechi. De pildă, în satul Doina, din comuna Răuseni, județul Botoșani, ouăle roșii cu ornamente albe reprezentând simboluri astrale și vegetale sunt realizate de câteva femei specializate din sat; spre deosebire de cele roșii simple, aceste ouă sunt cele duse la biserică spre a fi sfințite în noaptea Învierii, precum și mai apoi la cimitir în Lunea Luminată (foto). Aceste ouă nu sunt exponate de muzeu sau obiecte pur estetice, ci alimente tradiționale rituale propriu-zise.

Mai cu seamă în comunități rurale din zona Bucovinei (Ulma, Brodina, Frasin, Vama etc.) și din județele cu care aceasta se învecinează, ouăle încondeiate sunt realizate astăzi cu o măiestrie care le transformă în veritabile obiecte de artă (foto). Ele pot fi apreciate și achiziționate din târgurilor locale și regionale de meșteșuguri organizate în perioada sărbătorilor pascale”.

Bibliografie

Ion H. Ciubotaru, Ouăle de Paști la români, Iași, Editura Presa Bună, 2012.

În volumul Patrimoniul Cultural Imaterial din România. Repertoriu. II.A, București, Editura Etnologică, 2014: capitolul Meșteșuguri artistice, categoria „Ouăle încondeiate”, p. 123-124: https://patrimoniu.ro/images/imaterial/Repertoriu-national-de-patrimoniu-cultural-imaterial-1.pdf

știri ultimă oră

Cele mai citite știri